Aglomerarea zapezii — incarcare exceptionala
Acumularea locala a zapezii spulberate de vant: langa constructii mai inalte, in spatele parapetelor, la proeminente si in dolii (SR EN 1991-1-3, Anexa B).
▸ Completează datele din stânga și apasă Calculează
Informații tool
Ce calculează această pagină
Încărcarea excepțională din acumularea zăpezii, după SR EN 1991-1-3:2005, Anexa B: cantitatea de zăpadă spulberată de vânt care se depune local, în patru configurații — lângă o construcție mai înaltă, în spatele unui parapet, la o proeminență și în dolia unui acoperiș cu mai multe deschideri.
Pagina de zăpadă obișnuită acoperă secțiunea 5.3: coeficienții de formă ai acoperișului însuși. Asta e altceva. Zăpada nu apare din senin în spatele obstacolului — e luată de pe restul acoperișului și depusă acolo, în cantități care depășesc de câteva ori încărcarea uniformă.
Două lucruri care se greșesc, amândouă cu consecință numerică
C_e și C_t nu se aplică
Relația pe care o știe toată lumea este
\(s = \mu_i \, C_e \, C_t \, s_k \qquad \text{(5.1)}\)
dar ea e pentru situații permanente și tranzitorii. Anexa B intră pe altă relație:
\(s = \mu_i \, s_k \qquad \text{(5.3)}\)
Fără coeficientul de expunere și fără cel termic. La un amplasament expus, unde \(C_e = 0{,}8\), aplicarea din obișnuință a lui (5.1) ar subestima cu 25%, în direcția nesigură. E logic: coeficientul de expunere descrie cât din zăpadă e luată de vânt de pe acoperiș — dar aici tocmai zăpada luată de vânt e subiectul.
Nu se cumulează cu zăpada obișnuită
B1(2) e explicit: în acest caz de încărcare, orice altă încărcare din zăpadă pe acoperiș nu mai este luată în considerare. E o încărcare accidentală, verificată în gruparea accidentală, nu adăugată peste distribuția din secțiunea 5.
Aplicabilitatea Anexei B e parametru determinat național. NOTA de la 5.2(2) spune că anexa națională o poate recomanda pentru amplasamente unde zăpada se topește integral de la o iarnă la alta și unde se pot înregistra viteze moderate sau mari ale vântului. Pagina calculează coeficienții; dacă se aplică sau nu e decizie de proiect.
Structura comună
Trei dintre cele patru configurații folosesc aceeași formă:
\(\mu = \min\left(\frac{2h}{s_k},\ \frac{2b}{l_s},\ \text{plafon}\right)\)
Cei trei termeni au fiecare un înțeles fizic:
- \(2h/s_k\) — cât încape în spatele obstacolului. Un obstacol de 3 m nu poate ține mai multă zăpadă decât un troian de 3 m.
- \(2b/l_s\) — de unde vine. Zăpada depusă e luată de pe suprafața care alimentează; dacă acoperișul e mic, nu are de unde.
- plafonul — limita normei: 8 la construcție înaltă și parapet, 5 la dolie și proeminență.
Pagina arată toți trei termenii și îl marchează pe cel care a guvernat. Contează practic: dacă guvernează plafonul, geometria ar fi cerut mai mult decât admite norma, iar o mărire a obstacolului nu mai schimbă nimic.
Lungimea zonei este \(l_s = \min(5h,\ b_1,\ 15\ \text{m})\) — cu excepțiile de mai jos.
Cele patru configurații
Lângă o construcție mai înaltă (B3). Aici intervine Tabelul B.1: coeficientul de bază \(\mu_3\) se repartizează pe cele două fețe după panta acoperișului mai jos. Peste 30° \(\mu_1\) se anulează, iar peste 60° se anulează și \(\mu_2\) — la pante mari zăpada nu se mai reține. Se aplică și construcțiilor apropiate fără să fie alăturate; ca regulă, când distanța e sub 1,5 m.
În spatele unui parapet (B4). Aceeași relație ca la construcția înaltă, cu același plafon de 8. Nu e o coincidență: mecanismul fizic e identic, zăpada se depune la piciorul unui obstacol vertical.
La o proeminență (B4). Aici \(\mu_i = \min(2h_i/s_k,\ 5)\), cu câte un coeficient de fiecare parte, iar lungimea e \(l_{s,i} = \min(5h_i,\ b_i)\) — fără plafonul de 15 m. Sub 1 m² de față verticală efectul e neglijabil, dar pagina calculează oricum, ca să se vadă ce anume s-a neglijat. La copertinele peste uși cu deschiderea sub 5 m intervine un plafon suplimentar, \(2b/l_{s1}\).
În dolie (B2). Plafonul e 5, nu 8, iar lungimile sunt direct \(l_{s1} = b_1\) și \(l_{s2} = b_2\), fără limita de 15 m. Termenul de alimentare folosește \(b_3\), lungimea a trei deschideri succesive.
O verificare vecină, ușor de confundat
§5.3.2(2): când la marginea acoperișului există un parapet, panouri parazăpadă sau alte obstacole, coeficientul de formă obișnuit al acoperișului nu trebuie luat sub 0,8. Aceea e o cerință din secțiunea 5, complet separată de calculul de aici — zăpada nu mai poate aluneca de pe acoperiș, deci coeficientul uniform nu mai scade.
Ce nu acoperă
- §6.2, §6.3 și §6.4 — efectele locale în situații persistente: zăpada în consolă la streașină și încărcarea pe parazăpezi. Sunt alt capitol, cu alte relații.
- B2(5) — verificarea de încărcare simultană în mai multe dolii, unde totalul pe o fâșie de un metru nu trebuie să depășească produsul dintre zăpada pe sol și lungimea construcției. Pagina dă coeficienții pe o dolie.
- Acoperișurile cilindrice și cele cu geometrie neuniformă, unde alegerea lui \(b_3\) cere judecată.
- Unde ajunge zăpada alunecată la pante mari — pagina spune că trebuie verificat, dar nu calculează.
Valorile sunt transcrise din SR EN 1991-1-3:2005, paginile 26–30, iar fiecare relație are un test care o reface de mână.
Calcule înrudite
- Zăpadă — coeficienții de formă din secțiunea 5.3, pentru distribuția obișnuită.
- Combinații EN 1990 — gruparea accidentală, în care intră rezultatul de aici.
- Vânt — cealaltă acțiune climatică, cu propriile zone de acoperiș.