Vant — acoperisuri cu mai multe deschideri

Factorii de modificare aplicati coeficientilor deschiderii individuale — SR EN 1991-1-4 §7.2.7, figura 7.10.

Configuratia
Cascada obisnuita aplicata coeficientului acoperisului cu doua pante.
Coeficientii de baza

§7.2.7 nu da tabele proprii: se pleaca de la coeficientul unei singure travei, calculat la §7.2.4 (o panta) sau §7.2.5 (doua pante), pe pagina de vant.

Din §7.2.5, pentru α < 0 conform figurii 7.10c si d.

▸ Completează datele din stânga și apasă Calculează

Informații tool

Ce calculează această pagină

Coeficienții de presiune exterioară pentru acoperișurile cu mai multe deschideri — hale industriale cu dinți de fierăstrău sau cu travei repetate — conform SR EN 1991-1-4 §7.2.7, Figura 7.10.

§7.2.7 nu dă tabele proprii

Ăsta e primul lucru de înțeles. Secțiunea nu are un tabel de coeficienți ca §7.2.4 sau §7.2.5. Dă factori de modificare care se aplică peste coeficientul unei singure travei, calculat separat.

Deci fluxul e: mergi pe pagina de vânt, obții \(c_{pe}\) pentru un acoperiș cu o pantă sau cu două pante, apoi vii aici și afli cât primește fiecare travee.

Cascada: 1,0 → 0,8 → 0,6

Prima travee vede vântul neperturbat. Următoarele stau în umbra aerodinamică a celei dinainte, deci primesc mai puțin:

travee factor
1 1,0
2 0,8
3 și următoarele 0,6

Se stabilizează la 0,6 și nu mai scade. Curgerea s-a „așezat" după a treia travee — de acolo încolo, o hală cu 5 sau cu 15 travei are aceleași valori pe traveele din spate.

Excepția care nu e factor

În configurația (b), când prima travee are \(c_{pe}\) pozitiv (presiune), traveele următoare nu primesc o fracțiune din el. Primesc o valoare absolută:

\(c_{pe} = -0{,}4\)

Nu se înmulțește nimic. E singurul loc din §7.2.7 unde regula trece de la înmulțire la substituire, și e ușor de ratat citind repede figura.

Are sens fizic: dacă prima pantă e presată, cele din spatele ei intră în depresiune — iar depresiunea aceea nu depinde de cât de tare a fost presiunea din față. Pagina o marchează cu altă culoare, tocmai fiindcă e o regulă diferită.

NOTA 1 de la Figura 7.10 cere considerarea ambelor cazuri, după semnul lui \(c_{pe}\) pe prima travee. Nu alege unul singur.

A doua capcană: se schimbă baza, nu doar factorul

NOTA 2 de la aceeași figură, în configurația (c): prima travee folosește \(c_{pe}\) al acoperișului cu o pantă, iar a doua și toate celelalte pe cel cu două pante.

Deci nu se schimbă doar factorul între travei — se schimbă și numărul de la care pornești. Pagina afișează pe fiecare rând ce bază a folosit, tocmai ca să se vadă.

Și încă o diferență față de configurația (d): acolo a doua travee primește factorul 0,8, aici primește 1,0. Aceeași poziție, factori diferiți, fiindcă geometria de dinainte diferă.

Ce rămâne la proiectant

§7.2.7(2): zonele F, G și J se iau în considerare doar pentru panta expusă vântului. Zonele H și I se iau pentru fiecare travee.

Pagina aplică factorii; alegerea zonei rămâne a ta, fiindcă depinde de unde faci verificarea. Un panou de acoperiș de lângă coamă și unul de la mijlocul traveei nu sunt în aceeași zonă.

Înălțimea de referință e \(z_e = h\), înălțimea construcției — nu a fiecărei travei, §7.2.7(3).

Ce nu acoperă

  • Coeficientul deschiderii individuale — se ia de pe pagina de vânt, din §7.2.4 sau §7.2.5.
  • Alegerea zonei F/G/H/I/J pentru punctul verificat.
  • §7.2.8 — acoperișurile cilindrice și cupolele. Valorile acolo sunt date ca diagrame (Figurile 7.11 și 7.12), nu ca tabele, iar citirea lor de pe o scanare n-ar fi de încredere. Preferăm să lipsească decât să fie aproximate.
  • Direcțiile de vânt altele decât 0°, 90° și 180°, pentru care §7.2.7(1) e scris.

Factorii și cele două note sunt transcrise din SR EN 1991-1-4:2006, paginile 44–45.

Calcule înrudite

  • Vânt — coeficienții pentru acoperișuri cu una și două pante, de unde vine baza.
  • Zăpadă — acoperișuri speciale — cealaltă acțiune climatică pe aceeași geometrie, cu dolii.
  • Combinații EN 1990 — gruparea în care intră rezultatul.
A aparut o eroare neasteptata. Reincarca 🗙